Unitatea 1 de la Cernavoda va fi reconectata vineri dimineata la Sistemul Energetic National
Data publicarii: Astazi, 05-05-2017 | EconomieUnitatea 1 CNE Cernavoda va fi reconectata vineri dimineata la Sistemul Energetic National, a anuntat, joi, Nuclearelectrica.
"SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi resincronizată la Sistemul Energetic National în data de 5 mai 2017, ora 7:00, conform programului de oprire controlată", se arată într-un comunicat al societății remis AGERPERES.
Unitatea 1 a fost deconectată în mod controlat de la SEN în data de 2 mai 2017, ora 1:00, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță care, potrivit procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită. În perioada opririi controlate, au fost înlocuite componente aferente instalațiilor Unității 1, în conformitate cu graficul de activități programate.
Potrivit sursei citate, lucrările au fost efectuate în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.
Perioada deconectării controlate a Unității 1 de la SEN a fost corelată atât cu necesitatea realizării activităților programate de mententanță a instalațiilor, cât și cu intrarea în oprire planificată a Unității 2 CNE Cernavodă începând cu data de 6 mai 2017, pentru o perioadă estimată de 30 de zile.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut